Iată o activitate îndrăgită de mai toți copiii, chiar și de cei mai mărișori. Modelați din plastilină orice vă trece prin cap. Noi am facut brioșe și fel de fel de prăjituri, un șoricel, o căsuță, fructe și legume.
Mai poți folosi plastilina pentru a decora diverse desene printate. Aici poți vedea cum am folosit noi această metodă.
Dacă nu aveți plastilină, puteți folosi și nisip kinetic. Întindeti-l pe o planșă și luați diverse obiecte pentru a le imprima urma: dinozauri, roțile mașinilor, forme geometrice de plastic etc.
Dacă nu aveți nici una nici alta, fă un aluat dintr-o cană de făină, o jumatate de cană de apă și puțin ulei. Frământă-l, împarte-l în bucăți și colorează-l diferit cu colorați alimentari sau cu condimente: turmeric, scorțișoară, boia.
Spor la joacă și la creat!
Susține și tu joaca în casă în această perioadă! Spune-ne într-un comentariu ce activități faci cu copilul.
Sursă foto: arhivă personală