Cutiile senzoriale sunt foarte îndrăgite de cei mici. Le dezvoltă imaginația, încurajează joaca creativă și deschid subiecte de conversație. Astăzi a fost despre curcubeu, nori, fulgere, avioane și tot ce mai putem vedea sus-sus, pe cer.
Ce materiale folosești
- nisip kinetic, pietre decorative sau orez toate de culoare albastră. Pentru a colora orezul, folosește colorant alimentar sau tempera.
- biluțe de bumbac
- curcubeu decorativ din fetru; dacă nu aveți puteți improviza din altceva sau colorați unul și decupați-l
- o bilă din polistiren pictată cu galben
- avioane, păsări figurine
- sârmă plușată argintie
Cum realizezi scena ”Sus, pe cer”
- Pune în cutie un strat generos de nisip kinetic, pietricele decorative albastre sau orez colorat.
- Așază apoi toate detaliile care alcătuiesc această tema: bilele de bumbac – norii, sârma plușată – fulgerul, bila din polistiren – soarele, avioanele, păsările și curcubeul.
Descoperiți lumea în joacă
Când creați o cutie senzorială pe o temă anume, dezvoltați cît puteți de mult subiectul. Completați mereu cu informații din enciclopedii și atlase sau cu povești. Noi am recitit, cu aceeași încântare ca de fiecare dată, ”Lindbergh – Povestea unui șoricel zburător”, de Torben Kuhlmann. O poveste frumoasă cu ilustrații minunate, care te cucerește de la primele rânduri.

Vrei să faci și alte cutii senzoriale? Inspiră-te de aici.
Sursă foto: arhivă personală
–