Ce cadou mai potrivit și mai personal îi poți face de 8 martie mamei, educatoarei sau învățătoarei dacă nu o felicitare? Și nu orice felicitare, ci una făcută chiar de voi. Iar bucuria va fi de ambele părți: și a celui care oferă, și a celei care primește.
Idei sunt multe, materiale pentru confecționare, de asemenea, tot ce vă rămâne de făcut este să vă apucați de treabă. Noi le-am făcut deja, iar dacă aveți nevoie de inspirație, găsiți aici idei creative de felicitări 3D. Nu sunt deloc greu de realizat, nu sunt costisitoare și le puteți personaliza în funcție de preferințe.
Felicitare 3 D din cofrag de ouă

Ai nevoie de:
-hârtie cartonată
-cofrag de ouă
-acuarele
-fetru
-foarfecă
-lipici
Cum se realizează:
1.Se decupează partea de jos a cofragului, după care, se taie, pe rând, câte o floare. De obicei, o astfel de operație este mai grea, motiv pentru care copilul s-ar putea să nu o poată face. Așa că, această parte îi revine părintelui. După ce ați decupat florile, treceți la partea cu pictatul. Cu siguranță, aici copilul va fi actorul principal. E bine de știut că materialele din care sunt confecționate cofrajele sunt absorbante, așa că, e indicat să folosiți acuarele nediluate în apă.
2. Se lasă florile să se usuce, timp în care, îndoiți hârtia cartonată pentru a căpăta formă de felicitare. Tot atunci, puteți scrie și un mesaj sau o urare în interiorul felicitării
3. Decupați o vază din fetru și lipiți-o pe felicitare.
4. Când florile sunt uscate, le lipiți și pe ele deasupra vazei, pe felicitare.
Felictări 3D cu boabe de fasole

Ai nevoie de:
-hârtie cartonată
-boabe de fasole
-acuarele
-lipici
Cum se realizează:
- Mai întâi, pictați boabele de fasole în diverse culori, în funcție de preferințe.
- Cât timp le lăsați să se usuce, îndoiți hârtia cartonată și scrieți mesajul.
- Când boabele de fasole s-au uscat, le lipiți pe felicitare.
Felicitări 3 D cu paste

Ai nevoie de :
-hârtie cartonată
-paste
-fășii dantelă
-acuarele
-lipici
Cum se realizează:
- Pictați pastele și lăsați-le să se usuce.
- Între timp, lipiți bucățile de dantelă pe marginea felicitării. Fășiile de dantelă se găsesc în magazinele de art&craft și au bandă adezivă, așa că nu mai trebuie să folosiți lipici.
- Noi am pictat tulpinile florilor, însă voi puteți lipi și sărmă plușată.
- La sfârșit, lipiți pastele colorate.
Dacă ”te-ai jucat” și tu, sau ești învățătoare sau educatoare și ai realizat astfel de felicitări 3D trimite-ne poze sau video. Le așteptăm pe adresele de mail [email protected], [email protected] sau în comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here: nejucam.ro/felicitari-3d-de-8-martie/ […]
[…] pe pastă modelatoare. Poți face din ele podoabe pentru cei dragi, ca aici, sau le poți lipi pe felicitări. Le poți folosi ca atare, dar arată și mai bine atunci când sunt […]