decoratiuni de Paște
Art&Craft

Decorațiuni de Paște: ghirlande din iepurași

Cum nu mai este mult până la cea mai mare sărbătoare creștină a primăverii, ne-am gândit să începem să facem câteva decorațiuni de Paște. Și începem cu ghirlande din iepurași.

Arată foarte bine, sunt accesibile, dar și foarte ușor de realizat de către copii. Și ca să nu ai mari bătăi de cap, îți arătăm noi cum să faci ghirlandele, pas cu pas . Vor fi cele mai reușite decorațiuni de Paște.

De ce ai nevoie pentru aceste decorațiuni de Paște:

  • fârtie cartonată
  • foarfecă
  • scotch și bandă adezivă colorată
  • creioane colorate sau acuarele
  • sfoară
  • șablon
  • Pentru început, ai nevoie de un șablon. Dacă nu ai niciunul prin casă, poți căuta pe internet. Pui o foaie de hârtie pe ecranul laptopului, copiezi figurina, după care o decupezi. Asta poate fi o variantă de șablon.
decorațiuni de Paște
  • Acum, după ce ai rezolvat problema șablonului, pune-l pe hârtia cartonată și desenează conturul iepurașului. Noi am făcut șase iepurași, deoarece sunt puțini mai mari. Dar tu poți face mai mulți, mai ales dacă vrei să faci mai multe ghirlande sau dacă șablonul este mai mic.
decorațiuni de Paște
  • După ce ai desenat conturul, decupează iepurașii cu foarfeca. Acum te poți ocupa de ”design”. Îi poți colora sau poți lipi diverse abțibilduri pe ei. Noi i-am colorat, iar pe unii i-am decorat cu bandă colorată.
  • La sfârșit, taie o bucată sfoară astfel încât să se potrivească acolo unde vrei să o pui. Lipește iepurașii pe sfoară, la distanță de câțiva centimetri între ei. Noi i-am lipit cu scotch.
  • Și tocmai ai făcut o ghirlandă drăguță care să-ți infrumusețeze casa de Paște.

Poate îți place și...

1 Comment

  1. […] pregătim intens pentru Paști. După decorațiuni, astăzi a venit rândul unei creații utile – coșulețul pentru ouăle vopsite. Deși aveam […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.