experimente cu apă
Experimente

3 experimente cu apă

Știința este peste tot în jurul nostru și poate fi observată chiar și în cele mai simple lucruri. Iar experimentele sunt cele care îi aduc mai aproape pe copii de tot ce înseamnă știință. Azi, ne jucăm cu apa și descoperim explicațiile din spatele a trei experimente cu apă.

Creionul care se îndoaie în apă

experimente cu apă

Pune apă într-un pahar, nu trebuie să fie neapărat plin, după care introdu un creion sau un pai. Observă experimentul încă de la momentul în care introduci creionul în apă. vei putea observa cum acesta pare că se rupe. Explicația științifică: Lumina care trece prin apă, dă senzația că îndoaie creionul. Aceasta călătorește mai întâi prin aer, apoi trece prin apă. Deoarece apa este mai densă decât aerul, razele de lumină se ”îndoaie” în apă. Astfel, creionul pare că se îndoaie, iar procesul poartă numele de refracție.

Lava lamp: #experimente cu apă

experimente cu apă

Într-o sticlă transparentă, pune ¾ ulei alimentar și ¼ apă. Adăugă câteva picături de colorant alimentar sau vopsea și o pastilă efervescentă (calciu, aspirină) ruptă în mai multe bucăți. Magia este gata. Explicația științifică: uleiul este mai ușor decât apa, astfel că va pluti la suprafață. În momentul în care bucățile de pastilă efervescentă se întâlnesc cu apa și se dizolvă, creează un gaz numit dioxid de carbon, sub forma bulelor pe care le observi. Aceste bule poartă apa colorată în partea de sus a uleiului. Colorantul ajută ca fenomenul să fie mai vizibil.

Desene sub lupă: #experimente cu apă

Un experiment cu apă super simplu, dar care, mai mult ca sigur, îl va captiva pe cel mic. Desenează pe o foaie orice îți trece prin cap: poate fi un personaj preferat, o inimă, o florare etc. Lipește desenul cu scotch pe un pahar transparent. Observă desenul în momentul în care paharul este gol. Vei vedea că are aceași formă. După aceea, toarnă apă în sticlă. Observă acum desenul. Explicația științifică: Sticla, în contact cu apa acționează ca o lentilă convergentă. Cu alte cuvinte, sticla se transformă într-o lupă, mărind imaginea.

sursă foto: Pinterest.com,  href=”https://www.freepik.com/free-photos-vectors/sch, arhivă personală

Poate îți place și...

1 Comment

  1. […] joaca cu apă, încercând experimentele de aici, jocul acesta sau florile […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.